Ce ne puteti spune despre tipurile de asigurari pe care Ritter Broker le intermediaza?

“Promovăm o gamă largă de tipuri de asigurări, care acoperă întreg spectrul de risc ce gravitează în jurul unei persoane fizice sau juridice. RITTER Broker urmărește să promoveze cultura publică în domeniul asigurărilor, prin oferirea de informații corecte și complete tuturor celor interesați. Misiunea noastră de peste 8 ani este să respectăm întotdeauna principiile de transparență, promptitudine și profesionalism, angajându-ne să reprezentăm interesele clientului în relația cu colaboratorii societăților de asigurări. Echipa RITTER, prin serviciile de consultanță oferite, poate facilita limitarea expunerii la risc prin negocierea cu companiile de asigurare, având ca efect îmbunătățirea condițiilor de asigurare sau reducerea primelor plătite.”

PROFIT system: Referindu-ne la management-ul riscului, ce paletă de servicii acoperă Ritter Broker?

Cătălin Vasile: “Din punct de vedere al gestionării riscului, suntem alături de toți clienții în cazul unei daune și le oferim tot suportul în negocierea cu companiile de asigurare, astfel încât aceștia să beneficieze de cea mai bună soluție de acoperire prin asigurare și de despăgubire. Există câteva etape pe care le vom parcurge împreună cu clientul, cum ar fi identificarea riscurilor potențiale și evaluarea acestora, analiza istoricului daunelor, precum și analiza eventualelor polițe de asigurare existente. Vom face propuneri de diverse soluții și vom selecta companiile de asigurare în funcție de soliditatea financiară a acestora, identificând cel mai potrivit tip de asigurare pentru fiecare client în parte.”

PROFIT system: Întrucât piața asigurărilor este destul de dinamică, cum reușiți să țineți pasul cu ritmul alert de dezvoltare? Faceți în mod regulat o analiză a pieței?

Alexandra Brătescu: “Echipa Ritter monitorizează permanent piața românească de asigurări pentru plasarea asigurărilor la compania de asigurare cu cea mai bună acoperire și cu cea mai bună rată de plată a daunelor, la cel mai bun preț și cu cea mai bună reasigurare. În acest sens, facem un studiu aprofundat al tuturor produselor de asigurare, analizăm solvabilitatea companiilor de asigurări, calculăm cotațiile de primă și facem analiza profilului fiecărui client, astfel încât să reducem expunerea la risc. De asemenea, monitorizăm mediul legislativ al pieței de asigurări și evoluția asiguratorilor prezenți pe piața românească.”

PROFIT system: În primul interviu pe care ni l-ați acordat, ne-ați spus despre platforma online RITTER, care are funcționalități unice și susține întreaga activitate a francizei. Ne puteți da mai multe detalii?

Cătălin Vasile: “Cu ajutorul aplicației dezvoltate special pentru Ritter Broker, contractele de asigurări existente în portofoliul companiei sunt monitorizate permanent și ajustate în funcție de necesitățile clienților. Cu ajutorul aplicației, monitorizăm termenele de plată ale primelor, avem controlul la zi al plăților, al contractelor de asigurări și al actelor adiționale, reușind astfel să anunțăm clienții în ceea ce privește termenele de expirare, reînnoire sau reîntregire a polițelor. Este mult mai simplu să gestionăm polițele de asigurare, având la îndemână platforma online și aceasta reprezintă un instrument esențial în activitatea noastră, de care vor beneficia francizații Ritter Broker.”

PROFIT system: Ritter Broker nu înseamna practic doar asigurări. Ce paletă de servicii oferă Grupul Ritter Broker? Cum beneficiază francizatul de sinergia grupului?

Alexandra Brătescu: “Într-adevăr, Grupul Ritter Broker include divizii care acoperă și alte tipuri de servicii, cum ar fi programul de pensii private pilonul III și servicii de leasing. Pensia facultativă este o modalitate de a face economii pentru o perioadă de timp după retragerea din activitate. În ceea ce privește serviciile de leasing, scopul este de a oferi clienților, persoane juridice, persoane fizice autorizate și persoane fizice, soluții optime de finanțare pentru leasing-ul financiar sau operațional. Colaborarea cu noi le va oferi clienților flexibilitate, reduceri de costuri și servicii de consultanță la cele mai înalte standarde, întrucât echipa noastră negociază pentru clienți atât condițiile contractuale, cât și prețul autovehiculului sau utilajului dorit, fără niciun cost din partea clienților. Acestea sunt două servicii suplimentare asigurărilor, pe care francizații le vor oferi, de asemenea, clienților lor. Astfel că francizatul o să beneficieze de venituri suplimentare prin acordarea acestor două servicii clienților săi.”

PROFIT system: Care sunt beneficiile din punct de vedere al francizatului Ritter Broker? Practic, de ce s-ar alătura un francizat potențial rețelei de franciză Ritter Broker?

Cătălin Vasile: “Francizorul Ritter Broker va lucra alături de viitorul francizat oferindu-i sprijin permanent. Francizatul va avea oportunitatea de a conduce și dezvolta o afacere sub marca RITTER BROKER cu tot ceea ce reprezintă acest lucru: imagine, comunicare, infrastructură, va avea acces la oferte variate de la toate societățile de asigurare prezente în piața românească și nu numai, va primi consiliere în găsirea celor mai bune soluții de extindere a afacerii, vom pregăti împreună planul de afaceri, inclusiv estimările financiare. De asemenea, ne ocupăm de pregătirea personalului înainte și după începerea colaborării și le punem la dispoziție manualul operațional, care conține structura de lucru testată în cei 8 ani de activitate. Francizatul va avea acces instant și gratuit la platforma RITTER, care susține întreaga activitate a francizei și va beneficia de suport tehnic pentru produsele de asigurare comercializate. Va exista o totală transparență în privința comisioanelor și a contractelor și nu va exista target de vânzări impus de francizor. În plus, francizatul va beneficia de reducerea cheltuielilor administrative cu anumite taxe, comisioane bancare și raportări periodice.”

Icon securitate Twispay
20% reducere cu codul RITTER

RITTER.RO - Broker de Asigurare SRL

Telefon: 0755100102
Bucuresti, Sector 2, Str. Traian, Nr. 184-186, Etaj 7

CUI: 26782334
Reg.Com: J40/3925/15.04.2010
Capital social: 150.000 LEI

Autorizatie functionare ASF 441/2010
RBK-632 ( Registrul brokerilor )
Aviz ASF intermediar pensii private 87/2016
Aviz ASF furnizor de programe F-0063

UNICREDIT BANK
RO23 BACX 0000 0007 6484 5000
Se incarca ... asteptati